Șoferii care circulă prin sectorul Ciocana al capitalei trebuie să-și planifice cu atenție deplasările în următoarele zile. Traficul rutier va fi suspendat în totalitate pe un tronson al străzii Vadul lui Vodă, începând din această seară, din cauza unor lucrări.
Potrivit Poliției, restricțiile intră în vigoare astăzi, 13 noiembrie, la ora 22:00, și vor rămâne valabile până pe 15 noiembrie, la ora 23:00.
Este vorba despre tronsonul străzii Vadul lui Vodă cuprins între străzile Nicolae Milescu Spătaru și Meșterul Manole. Pe această porțiune, circulația va fi sistată în totalitate.
Lucrări și rute alternative
Restricțiile au fost instituite în baza unei dispoziții a Primăriei Chișinău și sunt necesare pentru executarea unor lucrări.
Poliția le recomandă conducătorilor auto să țină cont de restricțiile anunțate, să-și planifice din timp traseele și să aleagă rute alternative pentru a evita eventualele întârzieri.


