În perioada 20 mai – 21 iunie 2026, traficul rutier va fi suspendat parțial pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Chișinău, anunță Primăria capitalei.
Potrivit autorităților municipale, restricțiile vor fi aplicate pe tronsonul până la sensul giratoriu din Piața Constantin Negruzzi, în legătură cu lucrările de strămutare a rețelelor de comunicații electronice din zona unde este construit un complex multifuncțional de pe bulevardul Constantin Negruzzi din sectorul Botanica.
Astfel, Direcția Generală Mobilitate Urbană, împreună cu Inspectoratul Național de Securitate Publică, vor asigura redirecționarea circulației pe străzile adiacente.
Șoferii sunt îndemnați să respecte indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic.


