Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs aseară în raionul Leova. Atenție, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional!
Din informațiile preliminare, polițiștii au stabilit că băiatul mergea pe bicicletă pe un drum secundar. La intersecția cu drumul regional, copilul ar fi ieșit chiar în fața unei mașini, care nu l-a mai putut evita și l-a lovit în plin. Imaginile publicate de autorități arată cât de puternic a fost impactul, atât bicicleta, cât și automobilul fiind serios avariate.
Băiatul a suferit răni extrem de grave și a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Leova. Din nefericire, medicii nu au reușit să-i salveze viața și au declarat decesul.
În urma testelor, s-a dovedit că șoferul autovehiculului nu consumase alcool. Polițiștii au deschis o anchetă.

