O rețea de cazinouri online, cu venituri ilegale de circa 25 de milioane de lei, a fost destructurată de polițiști și procurori. Activitatea era pusă la cale de trei bărbați – un cetățean al Republicii Moldova și doi străini – și era mascată sub un centru de servicii IT. Oamenii legii au descins cu percheziții.
Ofițerii de investigații infracțiuni economice, împreună cu procurorii de la Combatererea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au descins în opt locații din capitală, de unde au ridicat documente contabile, tehnică de calul și automobile de lux, provenite din activitatea ilegală. Trei suspecți au fost reținuți.
Diana FETCO, ȘEFA SECȚIEI COMUNICARE A IGP: „Potrivit oamenilor legii, cei trei ar fi membri ai unui grup criminal organizat, activități desfășurate prin intermediul unui oficiu clandestin amplasat în municipiul Chișinău. Astfel, bănuiții ar fi creat și administrat un centru operativ de coordonare a unei rețele de cazinouri online, disimulat sub acoperirea prestării serviciilor IT.”
În cadrul schemei, aceștia ar fi utilizat date de identitate obținute ilegal pentru deschiderea conturilor și portmoneelor electronice, prin intermediul cărora efectuau tranzacții financiare neautorizate. Cei trei bănuiți sunt cercetați pentru organizarea și desfășurarea ilegală a jocurilor de noroc online și pentru spălare de bani. Acțiunile de investigație continuă pentru a identifica toate persoanele implicate în schemă.

