Trei tineri incorporati in trupele de carabinieri, subordonate Ministerului de Interne, vor fi judecati pentru ca i-ar fi batut pe colegii lor.
Procuratura militara sustine ca in lunile iulie si august, invinuitii bateau regulat 13 militari, incorporati mai tarziu decat ei. In urma loviturilor, victimele s-au ales cu diferite traume.
Potrivit Procuraturii Generale, Departamentul Trupelor de Carabinieri a deschis o ancheta interna, in urma careia mai multe persoane au fost sanctionate disciplinar. Daca vor fi gasiti vinovati, invinuitii risca pana la 8 ani de inchisoare.


