Trei cocostarci au fost salvati de pompierii din Causeni, dupa ce acestia au cazut din cuib din cauza vantului puternic si riscau sa moara.
Potrivit salvatorilor, totul s-a intamplat ieri, in localitatea Farladenii Noi, raionul Causeni. Cocostarcii au cazut din cuibul lor din cauza vantului puternic si a precipitatiilor abundente din ultimele zile.
Localnicii au chemat salvatorii pentru a prelua cocostarcii intrucat acestia nu puteau ramane fara ingrijire. La fata locului a intervenit un echipaj de salvatori care a stabilit ca unul dintre cocostarci a avut de suferit. Angajatii IGSU au preluat pasarile, iar pe parcursul noptii acestea au avut grija fiind adapostite la sediul Directiei. Dimineata cocostarcii au fost dusi la Gradina Zoologica din capitala, unde au fost preluati de angajati institutiei. Aici pasarile vor ramane in siguranta pentru ulterioare ingrijiri.









