Doi bărbați de 47 și 61 de ani și o femeie de 70 de ani au fost condamnați la câte 7 ani de închisoare după ce au convins un bărbat din Chișinău să își pună casa în gaj pentru obținerea unui împrumut de 22.425 de euro. Banii au fost folosiți de cei trei, iar datoria nu a fost restituită.

Potrivit Procuraturii Generale, în 2013, condamnații l-au determinat pe bărbat să semneze la notar un contract de împrumut cu ipotecă. Locuința acestuia, evaluată la aproximativ 1,3 milioane de lei, a fost pusă drept garanție pentru suma împrumutată, care a ajuns în beneficiul celor trei.

Bărbatului i s-a promis că împrumutul va fi restituit în termen de trei luni și că imobilul nu va fi pus în pericol. Ulterior, datoria nu a fost achitată, iar asupra locuinței a fost aplicat sechestru.

Interdicție de a ocupa anumite funcții 

Cei trei nu și-au recunoscut vina.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbații și femeia au primit interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități timp de 5 ani.