Cei trei polițiști ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți recent de CNA într-un nou dosar penal pentru abuz de serviciu, vor fi aduși astăzi în fața magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Procurorii vor solicita aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pentru 30 de zile.

Reținuți în aprilie pentru corupție, încătușați din nou într-un dosar de abuz de serviciu

Trei polițiști ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți anterior într-un dosar de corupție și aflați în arest la domiciliu, au fost reținuți din nou de Centrul Național Anticorupție pe 19 iunie. De această dată într-o cauză penală pentru abuz de serviciu.

Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi ar fi sustras o parte din banii ridicați de la o persoană aflată în custodia lor. Suspecții ar fi acționat în complicitate cu alte persoane care urmează să fie identificate. 

Acești trei polițiști se numără printre cei șase angajați ai Inspectoratului Botanica reținuți în aprilie într-un dosar de corupție. 

Atunci, ei au fost suspectați că ar fi primit în mod sistematic mite cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, inclusiv în criptomonedă, de la persoane implicate în consumul și traficul de droguri.

Citeste si : Trei polițiști de la IP Botanica, reținuți în aprilie pentru corupție, încătușați din nou într-un dosar de abuz de serviciu. CNA vine cu detalii - VIDEO