Trei tineri au fost prinsi cu droguri pe strazile capitalei in acest weekend. Unii din ei au incercat sa scape de droguri chiar in timpul in care discutau cu carabinierii.
Potrivit carabinierilor, cazurile au avut loc in acest weekend.
Sambata in sectorul Ciocana al capitalei, oamenii legii au observat doi tineri ce prezentau un comportament suspect. Acestia au fost stopati pentru verificari, iar in timpul discutiilor, unul dintre ei a scos din buzunarul hainei un pachet si l-a aruncat la pamant la cativa metri, totodata incercand sa fuga. La scurt timp, faptasii in varsta de 24 si 25 de ani au fost prinsi.
Un alt caz a avut loc in aceeasi zi, de data acesta in sectorul Botanica al capitalei. Un tanar, vizibil sub influenta drogurilor a fost oprit de carabinieri. Tanarul de 19 ani a recunoscut ca detine asupra sa doua pachetele cu substante narcotice, in interiorul carora se afla o substanta de culoare galbena, maruntita, cu un miros specific.
In ambele cazuri, indivizii au fost condusi la Inspectoratele, iar substantele depistate au fost ridicate si transmise spre expertiza. Alte circumstante se stabilesc.


