Trei tineri au fost prinsi de oamenii legii cu mai multe pachetele de diferite tipuri de droguri. Unul din ei era in stare de ebrietate narcotica.
Potrivit politiei, cazul a avut loc ieri, in capitala. Oamenii legii au retinut trei barbati de 23, 24 si 27 de ani pentru un comportament suspect. La verificare au gasit: doua pachete cu o substanta vegetala maruntita de culoare galbena, un pachet de tip container cu o substanta cristalizata de culoare alba si un pachet din hartie cu o substanta verde, uscata si maruntita.
Unul din barbati era in stare de ebrietate narcotica, iar altul a incercat sa fuga. Cei trei indivizi au fost arestati si vor fi cercetati penal.


