Alerta de minare anunțată astăzi la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a dat peste cap programul unor curse. Trei zboruri înregistrează întârzieri, potrivit informațiilor publicate de aeroport.
Este vorba despre cursele spre Istanbul – TK274, Frankfurt – LH1559 și Viena – OS718.
Pasagerii, îndemnați să verifice programul curselor
În contextul măsurilor de securitate instituite la aeroport, pasagerii sunt îndemnați să verifice în timp real statutul zborului pe panoul online al aeroportului și să urmărească mesajele transmise de companiile aeriene.
Autoritățile au anunțat anterior evacuarea pasagerilor și a personalului, iar procedura de înregistrare pentru zboruri a fost suspendată temporar.


