O companie din țara noastră ar fi importat din China trotinete electrice și triciclete, declarând informații false despre acestea pentru a plăti mai puține taxe vamale. Prejudiciul adus statului este estimat la aproximativ 4 milioane de lei. Administratorul companiei și distribuitorul sunt cercetați penal, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate circa un milion de lei.
Potrivit PCCOCS, banii obținuți ilegal ar fi fost ulterior ascunși printr-o schemă de spălare a banilor.
Ce au găsit procurorii în urma perchezițiilor
În acest caz au fost efectuate percheziții la Chișinău și în sudul țării, la compania vizată și la distribuitorul acesteia. Au fost ridicate aproximativ un milion de lei, mai multe trotinete și triciclete electrice, dar și documente și înscrisuri care ar putea servi drept probe.
Administratorul companiei și distribuitorul sunt cercetați penal în calitate de bănuiți.

