Procurorii doljeni au cerut si obtinut arestarea unui tanar de 20 de ani, cetatean moldovean, acuzat ca a ucis un barbat de 71 de ani, din comuna Unirea. Anchetatorii au stabilit ca inculpatul, student la o facultate din Craiova, a ucis victima pentru a-i fura economiile.
In urma anchetei, procurorii doljeni au stabilit ca, in toamna anului 2019, inculpatul a venit la studii in Craiova. A fost cazat la un camin din Craiova, dupa care a participat la un program de voluntariat. In vara anului trecut, studentul s-a imprietenit cu un barbat din Unirea. Asa a ajuns inculpatul sa locuiasca in comuna doljeana Unirea, spun anchetatorii.
”Dupa finalizarea programului de voluntariat, inculpatul s-a mutat in chirie intr-o casa pe strada Aleea Voinicului din Craiova. Neavand vreo sursa de venit, l-a contactat telefonic, inaintea sarbatorilor de Craciun, pe martorul M.A. si l-a rugat sa-l primeasca in locuinta mamei acestuia. In jurul datei de 28.12.2020, M.A. i-a oferit inculpatului cazare in casa tatalui sau, din aceeasi localitate”, spun anchetatorii.
Ucis in propria casa, cu mai multe lovituri de cutit
Procurorii doljeni au stabilit ca, in noaptea de Revelion, inculpatul a ucis un barbat din comuna Unirea.
”In noaptea de 31.12.2020/01.01.2021, in jurul orelor 02:00, inculpatul a patruns prin escaladarea gardului in gospodaria victimei L.E., iar apoi in locuinta acestuia, cu scopul de a sustrage bani. Era cunoscut in localitate faptul ca victima detine o suma mare de bani pe care o pastra tot timpul asupra sa cand mergea sa serveasca masa de pranz. In acest context, inculpatul a lovit victima(…) cu pumnul in zona fetei si cu un cutit, in mod repetat, in zona abdomenului, a membrelor superioare si inferioare, provocandu-i leziuni ce au condus la decesul acesteia”, au mai explicat procurorii doljeni.
A plecat fara bani
Anchetatorii au mai stabilit ca, dupa ce l-a ucis pe barbatul de 71 de ani, inculpatul a ravasit hainele si bunurile din casa. Nu a gasit insa vreo suma importanta de bani. Cu ocazia cercetarii locului faptei, oamenii legii au gasit suma de 29.300 lei. Banii erau in buzunarul unei geci care era agatata in partea din spate a usii de acces in dormitor.
In dimineata zilei de 1 ianuarie, inculpatul a intrat din nou in casa victimei, insa nici de data asta nu a gasit banii.
Pe 2 ianuarie, barbatul de 71 de ani a fost gasit decedat in casa. Inculpatul a fost identificat cu ajutorul imaginilor surprinse de mai multe camere video din comuna. Pe 4 ianuarie, anchetatorii au facut o perchezitie in gospodaria in care locuia inculpatul. Cu acesta ocazie au fost in WC-ul din curtea locuintei un cearsaf, un cutit si o pereche de adidasi. Inculpatul a sustinut ca nu stie cum au ajuns acele lucruri in WC.
”Cu ocazia audierii, inculpatul C.A. a avut o atitudine total nesincera si a sustinut ca, in noaptea de 31.12.2020/01.01.2021, nu a agresat fizic si nu a omorat nici o persoana”, au mai precizat oamenii legii.
Arestat pentru omor calificat si tentativa de talharie
Tanarul de 20 de ani a fost retinut de procurorii doljeni pe 5 ianuarie. O zi mai tarziu, dupa o noapte petrecuta in arestul IPJ Dolj, a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventiva. Instanta a admis solicitarea anchetatorilor si a dispus arestarea inculpatului pe o perioada de 30 de zile. Acesta este acuzat de omor calificat si tentativa de talharie. Hotararea instantei nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel Craiova.


