Uninunea Europena pregateste sanctiuni impotriva persoanelor care provoaca actiuni de destabilizare in Republica Moldova. Anuntul a fost facut cu putin timp in urma de Seful diplomatiei Europene la finalul Consiliului Afaceri Externe al UE. Propunerea a venit din partea ministrului roman de externe, care a precizat ca deja exista o prima lista de persoane care sa fie sanctionate. Anterior au fost vehiculate numele lui Plahotniuc, Sor si Platon.

Ultimul update: 24.04.2023, 20:12 Publicat:24.04.2023, 20:10

Ministrii de externe din tarile membre ale Uniunii Europene, reuniti azi la Luxemburg, au ajuns la un acord pentru stabilirea unui nou regim de sanctiuni impotriva celor care actioneaza pentru destabilizarea statului si impotriva ordinii constitutionale a Republicii Moldova.

Josep BORRELL, SEFUL DIPLOMATIEI EUROPENE: „Am ajuns la un acord larg privind un nou regim de sanctiuni pentru cei care destabilizeaza tara si am alocat 40 de milioane de euro pentru sprijinul capacitatii de aparare a Republicii Moldovei.” 

Propunerea privind instituirea regimului de sanctiuni a venit din partea ministrului roman de externe, inca la Consiliul Afaceri Externe din 20 februarie.

Bogdan AURESCU, MINISTRUL ROMAN DE EXTERNE: „Cred ca este cel mai rapid proces de creare a unui regim de sanctiuni in istoria Uniunii Europene. Sunt foarte bucuros ca acesta va fi un instrument foarte important pentru a intari rezilienta si securitatea Republicii Moldova in contextul actiunilor orchestrate de catre Rusia.”

Aurescu a spus ca deja se lucreaza cu autoritatile din Republica Moldova asupra primei liste de persoane care sa fie sanctionate, fara a da nume. Anterior insa mai multi europarlamentari romani au cerut ca fugari Plahotniuc, Sor si Platon sa fie inclusi in lista de sanctiuni a UE.

Bogdan AURESCU, MINISTRUL ROMAN DE EXTERNE: „Aceste masuri, care vor include interdictii de calatorie si inghetarea activelor pentru astfel de persoane sau pentru entitatile implicate in astfel de actiuni destabilizatoare, vor reprezenta nu doar sanctiuni fata de aceste persoane, dar si un factor de descurajare fata de alte astfel de actiuni in viitor.”

La reuniunea de azi de la Luxemburg, Ministrii de Externe din tarile membre ale Uniunii Europene au decis institutirea unei misiuni civile UE, care va oferi consiliere la nivel strategic cu privire la elaborarea de strategii si politici, pentru a consolida rezilienta sectorului de securitate a tarii noastre. Seful diplomatiei europene a precizat ca misiunea va fi lansata oficial pe 1 iunie, cand Republica Moldova va gazdui cel de-al doilea summit al Comunitatii Politice Europene.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.