Procuratura pentru Combaterea Criminalitatii Organizate si Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmarirea penala si a trimis in judecata dosarul in privinta a doua persoane, invinuite de spalarea a peste 13 miliarde de lei.

Procurorii PCCOCS ii invinuiesc de faptul ca in perioada anilor 2011-2014, activand in calitate de contabili, au participat la atribuirea aspectului legal al tranzactiilor de sustragere a banilor, care au avut la baza obtinerea a peste 40 de credite bancare neperformante. Creditele au fost contractate pentru sapte companii, de la Banca de Economii, Banca Sociala si Unibank.

"Creditele au fost acordate prin ignorarea criteriilor stabilite si prin derogarea totala de la procedurile si politicile bancilor comerciale si ale Bancii Nationale a Moldovei, inclusiv prin influentarea de catre conducatorii grupului criminal a factorilor de decizie din bancile mentionate.

Potrivit materialelor dosarului, banii au fost insusiti de membrii grupului criminal condus de Ilan Sor, ca parte a organizatiei criminale conduse de Vladimir Plahotniuc.  Mijloacele banesti obtinute erau transferate catre companii nerezidente, cu destinatia: plati pentru materiale de constructie, echipamente digitale, vestimentatie de brand sau mobilier. Scopul urmarit era camuflarea tranzactiilor financiare", se arata intr-un comunicat PCCOCS.

Inculpatii sunt un barbat si o femeie, cu varste cuprinse intre 35-45 ani. Acestia sunt din Chisinau si au studii financiar-bancare. Potrivit legii penale, faptele de care cei doi sunt invinuiti se pedepsesc cu inchisoare de la 5 la 10 ani.