In aceste momente au loc perchezitii in dosarul intreprinderii de stat Calea Ferata a Moldovei. Informatia a fost confirmata pentru PRO TV de responsabilii din cadrul PCCOCS.Revenim cu detalii.
„Procuratura pentru Combaterea Criminalitatii Organizate si Cauze Speciale confirma desfasurarea perchezitiilor pe cazul intreprinderii de stat Calea Ferata a Moldovei. Investigatiile in cadrul acestui dosar sunt in faza activa, iar cu amanunte vom reveni odata cu avansarea acestora”, ne-a spus purtatorul de cuvant de la PCCOCS, Emil Gaitur.
Anterior, comisia parlamentara care a analizat situatia de la intreprindere si a prezentat un raport care a aratat ca in ultimii zece ani, Calea Ferata a Moldovei a fost delapidata de aproximativ un miliard de lei. In prezent, CFM are datorii de peste 800 de milioane de lei, dintre care peste o suta de milioane sunt la plata salariilor pentru cei 6500 de angajati.
Oamenii au protestat anterior in fata Parlamentului si a Presedintiei, cerand demisia directorului intreprinderii si achitarea salariilor. In ianuarie conturile intreprinderii de stat Calea Ferata a Moldovei au fost blocate dupa ce Curtea de Conturi a publicat un raport in care se arata ca in perioada 2018-2019 intreprinderea a fost administrata defectuos.

