Serviciul de Informatii si Securitate de comun cu Procuratura Chisinau si in cooperare cu Serviciului protectie interna si anticoruptie au retinut 6 membri ai unei grupari specializate in trafic de arme.

SIS anunta ca in cadrul actiunilor speciale de investigatie a fost stabilit ca un cetatean al Republicii Moldova a procurat de la un politist tehnica speciala, destinata deblocarii usilor autovehiculelor si pornirii motorului, cu scopul sustragerii si comercializarii automobilelor de lux atat din tara, cat si de peste hotare. Angajatul Ministerului de Interne, care ocupa functie de conducere, a fost retinut in flagrant delict, in momentul comercializarii dispozitivului contra sumei de circa 18000 EUR.

Totodata, pe parcursul documentarii procesual-penale au fost realizate achizitii de control a mai multor arme, care s-au dovedit a fi complet functionale. La fel, a fost demonstrata eficacitatea dispozitivului, fiind deschise si pornite 4 masini de lux, a caror fabricare dateaza incepand cu 2017.

In cadrul perchezitiilor, au fost identificate si ridicate bunuri si materiale cu potential probatoriu, precum si tehnica speciala de deschidere si pornire a autoturismelor.

Cele 6 persoane retinute sunt banuite de furt, purtarea, pastrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegala a armelor si munitiilor, sustragerea lor.

Daca vor fi gasite vinovate, acestea risca pedeapsa cu inchisoare de la 2 la 7 ani.