Un accident la locul de munca era cat pe ce sa-i ia viata. Este povestea unei tinere, care la doar 21 de ani, a ramas fara bratul stang si fara scalp, acestea fiind smulse de un aparat la care lucra intr-o uzina de prelucrare a lanii. Tragedia s-a intamplat acum 13 ani, moment in in care medicii au reusit sa o salveze. Acum femeia are o viata normala, o familie frumoasa si sot iubitor. Va avertizam ca urmeaza imagini si detalii cu un puternic impact emotional. 

Acum 13 ani, Mariana era o tanara ambitioasa cu vise si planuri marete pentru viitor. Aceasta lucra la o fabrica de prelucrare a lanii din capitala. In una din zile, un utilaj de la uzina la care lucra a fost cat pe ce sa-i curme viata. 

Mariana PASIST, PACIENTA: “Mi-au spus sa merg la acel aparat, mi-a spus ce sa fac, dar nu mi-a aratat cum se lucreaza la acel aparat. Cum m-a tras, nu stiu, dar aparatul nu avea protectie, si cand m-am trezit, eram in spital.” 

Tanara a fost transportata imediat la Institutul de Medicina Urgenta. Anatol Calistru, seful sectiei microchirurgie, isi aminteste si astazi ziua in care a intalnit-o pe Mariana. Era sfarsitul anului 2008 cand medicul a vazut pe masa de operatie tanara care nu avea un brat, iar muschii spatelui erau deplasati.

Anatol CALISTRU, SEFUL SECTIEI MICROCHIRURGIE: “Tot scalpul era scos, era doar osul, bolta craniului era toata goala. Atunci o urgenta a fost acordarea primului ajutor acolo cand a fost smulsa mana, si jumatate de spate era tot gol, muschii erau goi.”

Medicii traumatologi au oprit hemoragia, si au efectua o operatie plastica pentru acoperirea spatelui. Dupa interventia incheiata cu succes, medicii au avut o misiune si mai complicata. Acestia au trebuit sa decida intr-un timp foate scurt cum vor acoperi craniul, pentru a evita o infectie ce putea deveni mortala. Zeci de specialisti s-au implicat, care dupa mai multe discutii si analize, au decis sa acopere capul cu un strat de tesut de la abdomen.

Anatol CALISTRU, SEFUL SECTIEI MICROCHIRURGIE: “O operatie mai neobisnuita care nu s-a facut pana atunci in tara noastra. Am luat epiplonul din burta si sa il transferam in aceasta regiune. Alta solutie pentru Mariana atunci nu era.” 

Sansele ca interventia va avea succes erau mici, pentru ca o astfel de operatie era o premiera pentru tara noastra. Mariana insa, a fost si este o luptatoare. Astazi, femeia spune ca este mai fericita decat niciodata, chiar daca este nevoita sa-si acopere capul cu o peruca, iar unele lucruri inca le face cu greu, avand o singura mana. 

Mariana PASIST, PACIENTA: “M-am casatorit, am familie, e frumoasa viata, dupa ce a fost, acum e frumoasa. Pe sot l-am intalnit la o statie. Am iesit de la lucru si eu si el, am facut cunostinta, am stat de vorba si dupa, am inceput sa locuim impreuna.”

Au fost insa si o perioada cand a vrut sa cedeze, atunci cand privirile oamenilor din jur erau prea apasatoare.

“In piata mergeam si m-a strigat din urma “scoate-ti peruca din cap”, si mi-a fost…”

Tanara, care pana la incident avea un par lung pana la coapse, a fost nevoita sa se resemneze si sa accepte ideea ca pentru tot restul vietii va fi lipsita de poadoaba capilara.

“Pentru mine parul a fost tot. Era pana aici si a fost pierdere mare. Mai mult pentru par decat pentru mana.”

Mariana PASIST, PACIENTA: “Pana m-am obisnuit cu o mana, plangeam, credeam ca nu voi reusi sa fac unele lucruri, acum nici nu simt ca sunt fara o mana. Fac orice lucru.” 

Chiar si asa, Mariana ne-a marturisit ca este recunoscatoare medicilor pentru ca i-au oferit o a doua sansa la viata, o viata cu noi vise si noi planuri.