Un barbat a cerut daune morale de 1 milion de lei de la Ministerul Justitiei, pe motiv ca a fost retinut o perioada indelungata, in lipsa unui mandat de arestare. Reclamantul s-a adresat in judecata motivand ca a fost detinut in lipsa unui mandat o perioada de 9 luni si 16 zile, prin care s-au incalcat prevederile din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. La fel, acesta a invocat ca au fost incalcate prevederile art.25 alin.(3), (4) din Constitutie si prevederile art.174 alin.(4),(5) din Codul penal, scrie Bizlaw.md

Iniţial, în 2015, barbatul a solicitat repararea prejudiciului în marime de 400 de mii de lei. Atunci toate instanţele au respins solicitarea sa. Ulterior, la mijlocul lunii iulie 2017, reclamantul a depus cererea de chemare în judecata concretizata, solicitând încasarea din contul Ministerului Justitiei a prejudiciului moral în valoare de 1 milion de lei pentru detinerea ilegala în stare de arest pentru un termen de 9 luni si 16 zile.

Prin încheierea instanţei de fond s-a încetat procesul, pe temeiul ca într-un litigiu între aceleaşi parţi, cu acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotarâre judecatoreasca ramasa irevocabila. Acesta a depus recurs, iar Curtea de Apel Chişinau a precizat ca potrivit art. 265 din Codul de procedura civila, instanta judecatoreasca dispune încetarea procesului în cazul în care într-un litigiu între aceleasi parti, cu privire la acelasi obiect si pe aceleasi temeiuri s-a emis o hotarâre judecatoreasca ramasa irevocabila sau o încheiere de încetare a procesului în legatura cu renuntarea reclamantului la actiune sau cu confirmarea tranzactiei dintre parti.

CITESTE MAI DEPARTE PE BIZLAW.MD