Un barbat de 41 de ani a fost condamnat la patru ani de inchisoare, dupa ce a incercat sa iasa din tara cu peste 220 000 de tigari ascunse intr-un tir, la vama Cahul.
Potrivit PCCOCS, totul s-a intamplat in noiembrie 2021. In urma unor verificari, vamesii au gasit tigarile ascunse in peretele dublu si-n podeaua dubla a tirului cu care barbatul incerca sa ajunga in UE pentru a vinde marfa. Castigul ar fi fost de peste jumatate de milion de lei.
In noiembrie 2021, barbatul a fost plasat in arest pana in mai 2022. Pe parcursul urmaririi penale, acesta si-a recunoscut partial vinovatia si a cooperat cu autoritatea de investigatie. Prin urmare, instanta de judecata a aplicat o pedeapsa mai blanda si l-a condamnat la inchisoarea, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pentru un termen de probatiune de patru ani.
Tigarile au fost confiscate in folosul statului. De asemenea, judecatorul a dat curs solicitarii procurorilor si a dispus incasarea contravalorii de peste 620.000 lei a tirului si remorcii folosite la comiterea infractiunii.


