Un bărbat de 55 de ani a fost prins în stare de ebrietate la volanul unui automobil de serviciu, la Măgdăcești. Acesta deține o funcție de demnitate publică în administrația publică locală.

Potrivit poliției, automobilul a fost observat astăzi dimineață, în apropiere de Măgdăcești, unde șoferul se deplasa haotic, punând în pericol siguranța traficului rutier.

Mijlocul de transport a fost oprit pentru verificări, iar la volan se afla bărbatul de 55 de ani, care deține și o funcție de demnitate publică în administrația publică locală.

Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,56 mg/l alcool în aerul expirat, valoare ce depășește de aproximativ 3,7 ori limita legală admisă.

Mașina a fost ridicată și transportat la parcarea specială, iar pe caz au fost inițiate procedurile legale.

Ce prevede legislația Republicii Moldova pentru limita încălcată

Potrivit Codului penal, conducerea în stare de ebrietate alcoolică avansată atrage răspundere penală prin:

  • amendă penală de la 75 până la 125 mii de lei.
  • muncă neremunerată în folosul comunității (200–240 de ore)
  • și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport pe 3–5 ani.

În ultimii ani, autoritățile raportează tot mai multe cazuri de șoferi depistați în stare de ebrietate la volan pe drumurile naționale, multe dintre acestea fiind încadrate penal.

Citeste si : Momentul în care un șofer suspectat că era băut este imobilizat la pământ de polițiști după ce ar fi opus rezistență la reținere, în Chișinău - VIDEO