Un barbat de 29 de ani, din capitala, a fost plasat in arest pentru 30 de zile, fiind invinuit pentru "Tentativa de omor", "Violare de domiciuliu" si "Violenta in familie".
Potrivit politiei, totul a avut loc la inceputul lunii februarie, in sectorul Ciocana din capitala. Faptasul in varsta de 29 de ani, fiind in stare de ebrietate avansata, s-a luat la cearta cu concubina. In urma acestui conflict, suspectul a lovit-o de mai multe ori cu mainile si picioarele.
Ulterior, acesta s-a dus la vecin cu un cutit si i-a aplicat mai multe lovituri. Alt vecin auzind galagie a intervenit, dar la fel a primit o lovitura cu cutitul.
Femeia de 32 de ani si barbatii cu varstele de 52 si 57 de ani, au fost transportati la spital pentru ingrijiri medicale. La scurt timp, faptasul a fost retinut, unde a marturisit ca doar a intepat doi vecini cu cutitul.
Pentru faptele comise barbatul risca inchisoare de la 3 pana la 10 ani.


