Un barbat din Sangerei a fost retinut pentru 72 de ore de catre CNA pentru trafic de influenta. Acesta este banuit ca a cerut mita de la un tanar pentru a-l ajuta sa scape de un dosar, dupa ce a fost prins beat la volan de catre politisti. 

Potrivit CNA, banuitul ar fi sustinut ca poate influenta responsabili din cadrul Inspectoratului de politie Balti sa inchida dosarul. Mai mult, barbatul a sustinut ca ii poate determina pe oamenii legii sa-i elibereze automobilul, plasat la parcarea fortata. Pentru serviciile sale, el ar fi cerut 400 de euro.

Barbatul a fost retinut in momentul primirii banilor in incinta primariei din satul Heciul Nou, raionul Sangerei. Pe numele lui a fost pornita o urmarire penala pentru trafic de influenta. Daca va fi gasit vinovat, acesta risca pana la 6 ani de inchisoare sau amenda penala.