Un bărbat de 53 de ani din Uzbekistan a fost condamnat la 3 ani de închisoare, fiind învinuit pentru violență în familie și încălcarea ordonanței de protecție.

Potrivit procuraturii, totul s-a întâmplat în luna mai 2025. Bărbatul și-a bătut iubita din cauza unui conflict inițiat din gelozie. Acesta a lovit-o cu un obiect din lemn în regiunea capului și a spatelui, apoi a bătut-o cu pumnii în zona feței și a capului. În urma loviturilor, femeia suferit fracturi la nas și alte leziuni.

Inițial, a fost emis un ordin de restricție și ulterior o ordonanță de protecție pe un termen de 90 de zile, prin care bărbatul era obligat să părăsească domiciliul și să păstreze o distanță minimă de 300 metri față de iubita sa și copilul minor, fiind interzis orice contact, inclusiv telefonic.

Ulterior, bărbatul a încălcat măsurile impuse și în luna noiembrie 2025, a intrat în casă fără acordul acesteia, fapt ce a constituit o nouă infracțiune.

În cadrul ședinței de judecată, atât femeia, cât și fiul minor au declarat că, în ultimii ani, au existat episoade repetate de violență, unele dintre acestea fiind urmate de intervenția poliției.

Acesta nu și-a recunoscut vina.