Un barbat de 43 de ani din Floresti a fost retinut noaptea trecuta, dupa ce si-a omorat in bataie amicul cu care consumase alcool.

Potrivit politiei, totul s-a intamplat noaptea trecuta acasa la victima. Cea care a anuntat politia a fost concubina victimei, femeia de 40 de ani a sunat la numarul unic de urgenta si a anuntat ca concubinul ei a fost omorat.

Ajunsi la locul faptei, politistii au stabilit ca victima de 52 de ani, ar fi consumat bauturi alcoolice impreuna cu concubina si un consatean. La un moment dat, intre cei doi barbati s-a iscat un conflict care a degenrat in bataie. In urma leziunilor primite, victima de 52 de ani a decedat.

Cadavrul barbatului a fost indreptat pentru examinare medico-legala. Suspectul a fost retinut pentru 72 de ore. Potrivit politiei, in aprilie 2021, individul a fost eliberat din detentie unde isi ispasise pedeapsa pentru  comiterea mai multor jafuri.