Eduard Bulat, candidat in prima etapa a concursului pentru functia de procuror general, solicita anularea rezultatelor acestuia. Concursul ar fi fost netransparent si impartial, spune acesta la mai bine de o luna dupa ce a trecut si el prin filtrul de la ministerul justitiei. Nu am reusit sa obtinem o reactie de la ministrul Fadei Nagacevschi asa cum acesta este plecat din tara.

Cererea de chemare in judecata, depusa de Eduard Bulat a fost inregistrata astazi la Judecatoria Chisinau.

Eduard BULAT, SEFUL ADJUNCT AL PROCURORULUI GENERAL INTERMAR: ”In cadrul concursului trebuia sa fie utilizat un regulament cu acele criterii de evaluare clar stabilite. Trebuia sa contina punctajul, ceea ce noi nu am avut.”

Eduard Bulat sustine ca anterior a contestat rezultatele concursului de preselectie. Contestatia insa nu ar fi fost examinata nici pana astazi, spune acesta. 

Eduard BULAT, SEFUL ADJUNCT AL PROCURORULUI GENERAL INTERMAR:“Mai mult decat atat, noi nu avem nici pana astazi pe ministerul justitiei publicat rezultatul concursului, dar noi avem niste tabele facute in word, dar nu avem niste acte semnate de evaluatori.” 

Acum cinci saptamani, cand Eduard Bulat a venit la ministerul justitiei pentru a trece interviul in fata comisiei de preselectie, se arata convins ca-si va invinge contracandidatii. 

Eduard BULAT, SEFUL ADJUNCT AL PROCURORULUI GENERAL INTERMAR: “Eu am venit cu gandul ca o sa castig, pentru asta am venit aici.” 

Serviciul de presa al Ministerului Justitiei ne-a spus ca ministrul este in deplasare si nu ne pot oferi o reactie. Cat despre fostul ministru al justitiei, Olesea Stamate, aceasta spune ca este dreptul lui sa conteste rezultatele concursului. 

Dupa preselectia de la ministerul justitiei, au ramas patru candidati la functia de procuror general. Este vorba despre Alexandr Stoianoglo, Veaceslav Soltan, Vlad Gribincea si Oleg Crismaru. Joi la CSP dintre cei patru candidati se va alege unul, care va fi inaintat sefului statului pentru aprobare. Tot joi va avea loc si prima sedinta de judecata, la care va fi examinata cererea depusa de Eduard Bulat.