Un cetatean al Ucrainei a fost trimis pe banca acuzatiilor, dupa ce in 2018 impreuna cu un prieten au omorat un tanar si l-au aruncat intr-o fantana de la periferia capitalei.
Potrivit procurorilor, invinuitul in comun cu un alt barbat, ambii - cetateni ai Ucrainei, actionand in baza unui plan bine chibzuit, au stabilit cu un tanar o intalnire pe teritoriul Republicii Moldova.
Astfel, la data de 14 mai 2018, barbatul cu complicele sau, au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, prin teritoriul necontrolat al regiunii transnistrene.
Ulterior, a doua zi, in Republica Moldova, prin Aeroportul International Chisinau, a sosit si victima, care s-a deplasat in sectorul Botanica al capitalei, unde s-a intalnit cu faptasii.
Acestia s-au deplasat cu un automobil inchiriat, unde in drum spre Balti l-au strangulat si au aruncat cadavrul victimei intr-o fantana, amplasata in apropierea unei comune din municipiul Chisinau.
Ulterior, cadavrul a fost depistat de catre un trecator, la 18 mai 2018.
In privinta invinuitului a fost aplicata masura preventiva. Acesta nu si-a recunoscut vinovatia pentru faptele de care a fost acuzat.
Al doilea faptuitor, pentru infractiunea descrisa, prin sentinta Judecatoriei Chisinau, sediul Buiucani, din 28 mai 2020, acesta a fost condamnat la 17 ani de inchisoare, cu executarea pedepsei in penitenciar de tip inchis.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


