Un inspector al Directiei integritate si supraveghere din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova a ajuns in vizorul ANI pentru incalcarea regimului juridic al incompatibilitatilor.
Potrivit ANI, din anul 2010 inspectorul a detinut simultan mai multe functii publice cu statut special in cadrul Serviciului Vamal, mentinand in toata aceasta perioada si calitatea de fondator/administrator la doua societati comerciale.
Conform legii, subiectul era obligat sa transmita administrarea firmelor sale unei alte persoane, pe perioada in care se afla in activitatea Serviciului Vamal, lucru care nu a fost facut nici pana in prezent.
Astfel, subiectul vizat nu si-a solutionat situatia de incompatibilitate si a admis timp de zece ani, dubla stare de incompatibilitate de functii.
Daca actul emis de ANI, va ramane definitiv, subiectul vizat risca sa nu mai detina functii publice pentru o perioada de 3 ani si va fi inscris in Registrul de stat al persoanelor care au interdictia de a ocupa o functie publica sau de demnitate publica.
Actul poate fi contestat in contencios administrativ.


