Un deținut a evadat în noaptea de 5 spre 6 aprilie 2026 din Penitenciarul numărul 2 Lipcani, însă a fost localizat și reținut după câteva ore, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor.
Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor , evadarea s-a produs în jurul orei 00:40, dintr-un sector de tip deschis, situat în afara perimetrului de pază al penitenciarului. Lipsa condamnatului a fost depistată în timpul verificărilor de rutină.
A fost prins cu ajutorul dronei
Imediat au fost activate măsurile de intervenție, iar pentru găsirea acestuia au fost mobilizați angajații penitenciarului, polițiștii din Briceni și polițiștii de frontieră din Lipcani. În operațiune au fost utilizate inclusiv drone.
Deținutul a fost găsit la ora 05:10, în apropierea satului Beleavinți, și a fost adus în penitenciar fără incidente.
Pe caz a fost inițiată o anchetă de serviciu pentru a stabili circumstanțele evadării și eventualele responsabilități.
Totodată, autoritățile examinează cazul și din perspectiva unei infracțiuni de evadare, conform legislației penale.


