Autoritatea Nationala de Integritate a emis un act de constatare in privinta unui fost controlor de stat in cadrul Consiliului Concurentei care a incalcat regimul juridic al declararii averii si intereselor personale.

Potrivit ANI, in anul 2019, acesta impreuna cu familia sa au intrat in posesia unui apartament, care a costat putin peste 716 mii de lei. In cadrul controlului averii, initiat in baza unei sesizari, inspectorul integritate a analizat platile efectuate de catre familia acestuia si a depistat o diferenta in suma de 556 mii de lei. Inspectorul de integritate a stabilit ca invinuitul si familia sa au dispus de mijloace financiare in suma de doar 150 de mii de lei pentru achitarea apartamentului. 

Fiindu-i solicitat punctul de vedere, acesta nu a reusit sa justifice provenienta sumei de 556 mii de lei pentru achitarea totala a imobilului.

Suplimentar, in cadrul aceluiasi control s-a stabilit ca, in declaratiile de avere depuse in perioada 2015-2019, fostul controlor de stat nu a declarat o alta suma de peste 106 mii de lei, fapt ce denota o banuiala rezonabila de admitere a infractiunii de fals in declaratii.  Pe aceasta cauza, inspectorul de integritate a sesizat deja Procuratura Generala.

Totodata, ANI va declansa si procedura de confiscare a averii nejustificate in marime de jumatate de milion de lei.