Dacă găsiți un pui de căprior singur în pădure – lăsați-l acolo. Este îndemnul Grădinii Zoologice din Chișinău, care atenționează oamenii despre faptul că puii nu sunt abandonați, iar mama lor va reveni pentru a-i hrăni. Luarea căpriorilor din pădure și relocarea lor, cu scopul de a-i salva, poate fi uneori fatală, suțin reprezentanții instituției.
Roman CREȚU , ADMINISTRATORUL GRĂDINII ZOOLOGICE: „Recent, colecția grădinii Zoologice a fost îmbogățită cu un așa exemplar. Acest puiuț a fost adus de câteva persoane, la poarta Grădinii Zoologice, crezând că fac un mare lucru și salvează natura, aducând puiul din pădure. Faceți un lucru rău, deoarece femelele nu-și părăsesc niciodată puii.”
Astfel, potrivid administratorului Grădinii Zoologice din Chișinău, în cazul în care vedem un pui de căprior singur în pădure sau într-o fâșie forestieră, nu trebuie să ne alertăm, întrucât acest moment este absolut firesc în această perioadă a anului.
Roman CREȚU , ADMINISTRATORUL GRĂDINII ZOOLOGICE: „Puii, fiind slabi, sunt lăsați de femelă într-un loc sigur, iar mama pleacă în căutarea hranei. Ulterior, aceasta revine pentru a-l alăpta. Faptul că ați fost în pădure și ați găsit un pui și l-ați relocat din acea zonă, crezând că este abandonat, este o eroare, ce de multe ori poate fi fatală.”
Deși puiul adus la Grănina Zoologică a rămas acolo pentru a primi îngrijiri, adminiastrația Grădinii Zoologice nu recomandă acest lucru, întrucât animalele sălbatice scoase din habitatul lor natural, rar pot fi readuse în sălbăticie. Separarea afectează și femela, care rămâne fără pui, în perioada de alăptare. Intenția de a salva puiul poate fi catalogată drept braconaj. Anterior, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a făcut un îndemn, ca puii, găsiți singuri, să fie lăsați în pădure.

