Un inspector din cadrul Agentiei pentru Protectia Consumatorilor a fost condamnat pentru acte de coruptie. Acesta ar fi pretins de la alte persoane mijloace banesti.

Potrivit Procuraturii Anticoruptie, la data de 19 mai, inspectorul de la APC a fost invinuit de corupere pasiva si activa. Acesta este acuzat ca in ianuarie 2017, fiind persoana publica in exercitarea atributiilor de serviciu, a pretins prin intermediul altor persoane de la managerul unei companii mijloace banesti ce nu i se cuvin pentru sine si unul dintre sefii sai, in suma de 220 de mii de lei, pentru a-si exercita atributiile de functie contrar acesteia, manifestate prin examinarea contrar normelor legale a plangerilor parvenite de la consumatori, precum si efectuarea superficiala a controalelor planificate si inopinate la 8 statii PECO. Din suma pretinsa, inspectorul vizat a primit prima si a doua transa in suma a cate 55 000 lei fiecare.

Ulterior inspectorul din cadrul Agentiei pentru Protectia Consumatorilor a transmis sefului sau de directie din cadrul aceleiasi institutii in doua transe, suma de 30 de mii de lei si respectiv de 27 500 lei, din suma totala promisa de 110 000 lei.

In cadrul altor episoade de coruptie in care a fost documentat inspectorul dat, s-a constatat ca, acesta in perioada lunilor februarie-martie 2017, efectuand controale planificate la trei agenti economici a pretins si primit sume cuprinse intre 5000-10 000 lei pentru a nu documenta presupusele incalcari si nesanctionarea contraventionala a agentului economic verificat. Ulterior, acesta a transmis o parte din banii primiti in doua transe in sume de 5000 lei si respectiv 2000 lei aceluiasi sef de directie din cadrul Agentiei.

Pe langa capetele de acuzat, inspectorului vizat i s-a mai incriminat si comiterea infractiunilor de pastrare a drogurilor. 

In cadrul perchezitiilor efectuate acasa la inspectorul vizat, in dulapul din bucatarie, s-a depistat rasina de canabis in cantitate totala de 0,22 grame, ce se atribuie la substante stupefiante de origine vegetala si constituie proportii mari.

Acesta a fost condamnat la inchisoare pe un termen de 5 ani si 6 luni si amenda in marime de 450 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa functii publice pe un termen de 8 ani. 

Desi a fost recunoscut vinovat de catre instanta de judecata de savarsirea acestor doua capete de acuzare, totusi acesta a fost liberat de raspundere penala din motivul expirarii termenului de prescriptie, cu incetarea procesului penal pe aceste fapte.

Totodata, la pronuntarea sentintei, instanta de judecata a dispus achitarea unui alt participant care figura in cadrul acestui dosar penal, fiind invinuit de procurori de complicitate la savarsirea unui episod de corupere pasiva. Instanta si-a motivat decizia pe acest capat de invinuire, precum ca fapta acestuia nu intruneste elementele infractiunii incriminate. Acuzatorii de stat apreciaza decizia instantei pe acest fapt ca fiind neintemeiata si urmeaza sa o conteste cu apel.

Instanta de judecata a confiscat in beneficiul statului suma de 64 500 lei, anexati la materialele cauzei, ca bunuri rezultate din infractiune.

Totodata, instanta de judecata a dispus anularea sechestrului pe suma de 1520 euro, anexata la dosar, atunci cand sentinta va deveni definitiva.