O captură de droguri în valoare de 1,6 milioane de lei a fost făcută de polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani. Organele de drept au ridicat circa un kilogram de cocaină, care ar fi fost adus din Spania și urma să fie distribuit pe piața neagră din Republica Moldova. În dosar a fost reținut un bărbat de 35 de ani.

Operațiunea a avut loc în cadrul unei anchete privind traficul de droguri. În timpul măsurilor speciale de investigație, organele de drept au depistat un colet în care se aflau două pachete vacuumate, ce conțineau o substanță pulverulentă, asemănătoare cocainei.

Cantitatea ridicată este estimată la aproximativ un kilogram, iar valoarea acesteia pe piața neagră ar ajunge la 1,6 milioane de lei.

Drogurile ar fi fost aduse din Spania

Potrivit datelor acumulate de anchetatori, substanțele narcotice ar fi fost introduse în Republica Moldova din Spania și urmau să fie comercializate ilegal pe teritoriul țării.

În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au reținut pentru 72 de ore un bărbat de 35 de ani, locuitor al capitalei. Acesta este suspectat de preluarea și păstrarea substanțelor narcotice.

Riscă până la 15 ani de închisoare

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul ar putea sta după gratii între 7 și 15 ani.

Investigațiile continuă.