Un liceu privat din Durlesti uimeste cu un numar impresionant de elevi, care au luat medalii la olimpiadele internationale, la matematica, fizica, biologie sau chimie. Reveniti acasa cu argint si bronz, elevii, 13 la numar, au reusit sa se faca remarcati printre sutele de cei mai buni din toata lumea. Acum tinerii viseaza la o cariera de succes si au aplicat la universitatile din strainatate.
Acesti elevi sunt medaliatii de la olimpiadele internationale la matematica, fizica, biologie si chimie. Printre ei este si Constantin Babuc, elev in clasa a X-a, care a luat bronzul la olimpiada internationala de biologie, desfasurata in Armenia.
Constantin BABUC, OLIMPIC LA BIOLOGIE: “Aceasta este medalia pe care am obtinut-o la olimpiada internationala la biologie, a avut loc in Armenia si am luat bronzul. Aceasta este a patra mea medalie la olimpiadele internationale.”
In palmaresul tanarului sunt nenumarate medalii si diplome, obtinute de-a lungul anilor la mai multe discipline, iar in matricola are 10 pe linie.
“Premiul de merit al municipiului Chisinau, pentru anul 2021, pentru rezultate remarcabile in domeniul educatiei.”
Pasiunea sa pentru a invata vine de la parintii sai, care sunt si ei profesori.
Nicolae BABUC, TATAL: “L-am ghidat de la distanta, nu m-am amestecat, nu m-am uitat in agenda, doar in catalog, la sfarsit de an.”
Lilia BABUC, MAMA: “Atunci cand prietenii ma intreaba, dar copilul vostru are copilarie? Eu cred ca Constantin are o copilarie de invidiat. El le reuseste pe toate.”
Natalia GINGA, REPORTER PRO TV: “Iar in aceasta camera a crescut viitorul elev olimpic. Nimic de aici nu-i tradeaza identitatea de om al stiintei, decat cele cateva conspecte, carti de specialitate si diplomele sale, pe care le tine, cu modestie, intr-o mapa inchisa.”
Stefan Nicov, care este absolvent, a luat argintul pentru Moldova la olimpiada internationala la fizica. Iar bronzul a fost castigat de colegul sau, Victor. Olimpiada a fost on-line, din cauza pandemiei.
Stefan NICOV, OLIMPIC INTERNATIONAL LA FIZICA: “Au fost circa 400 de participanti, din 70 de tari. Concurenta a fost acerba. A fost dificil, dar etapele care m-au ajutat sa obtin acest rezultat a fost munca zi de zi.”
Victor SOTROPA, OLIMPIC INTERNATIONAL LA FIZICA: “Olimpiada online inseamna ca noi scriem proba teoretica si experimentala la noi in tara. Proba teoretica este alcatuita din trei probleme, iar cea experimentala trebuia de facut totul in calculator.”
La tabla, tinerii fizicieni au prezentat cateva dintre probele pe care le-au avut la olimpiada si n-au ezitat sa faca glume pe seama dificultatii lor.
“Aici este teoria relativitatii, e problema de anul acesta de la olimpiada internationala, una dintre cele mai dificile. Nu am rezolvat-o pe toata, intrucat imi va trebui vreo trei table ca sa o termin.”
Iar la chimie s-a remarcat Valerian Mocreac, care a luat bronzul. Tanarul a fost deja admis la o universitate din Olanda.
Valerian MOCREAC, OLIMPIC INTERNATIONAL LA CHIMIE: "Tinand cont ca olimpiada de chimie a fost organizata de China, care ia aurul la toate olimpiadele, testul a fost la un nivel inalt. Insa anii de pregatire, intrucat pregatirea nu constra intr-un an, eu ma pregatesc de olimpiade din clasa a treia, aceasta pregatire mi-a oferit ocazia sa ma descurc.”
Cu totii invata la un liceu privat din Durlesti, care anul acesta a luat 13 medalii, dintre cele 19, castigate de elevii din tara noastra. Profesorii stiu secretul…
Petru BULMAGA, CONF. UNIV., PROFESOR DE CHIMIE: “(..)in primul rand crearea conditiilor, pentru ca elevii sa isi demonstreze aptitudinile la diferite obiecte. Iar un alt secret, cunoscut de profesori, este de a trezi interesul elevilor fata de disciplina respectiva.”
Acum, majoritatea dintre elevii medaliati, a aplicat la universitati din strainatate.

