Un lot de medicamente si dispozitive medicale, donat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, Uniunea Europeana, Israel, India si Statele Unite a ajuns in Republica Moldova. Donatiile au fost facute pentru a ajuta autoritatile noastre sa gestioneze criza refugiatilor ucraineni din tara noastra.

Publicat:18.03.2022, 18:47

 Elena MUDRII, SERVICIUL DE PRESA, MINISTERUL SANATATII:“Ministerul Sanatatii a primit zece loturi de medicamente, consumabile si dispozitive medicale. Toate au fost duse la depozit si urmeaza sa fie distribuite la centrele medicale si spitalele din tara.”

Potrivit Ministerului Sanatatii, echipe medicale internationale din Spania, Israel, Italia, Olanda, Franta, Marea Britanie si Elvetia au venit in Republica Moldova pentru a le oferi suport medicilor nostri. Echipele au fost detasate la punctele de trecere a frontierei de stat si in centrele de plasament temporar pentru refugiati. De la inceputul razboiului, peste o mie de refugiati au solicitat ingrijiri medicale in tara noastra, iar peste 400 au fost spitalizati, majoritatea fiind copii.