Un medic anestezist-reanimatolog din cadrul Spitalului Raional Comrat a fost trimis în judecată, fiind acuzat că, din neglijență, ar fi încălcat regulile de acordare a asistenței medicale, fapt ce ar fi dus la decesul unui pacient de 47 de ani. 

Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat pe 19 ianuarie 2025, când un bărbat de 47 de ani a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului în urma unui accident rutier, prezentând multiple traumatisme severe, inclusiv fracturi și hemoragii interne.

O evaluare greșită a gravității leziunilor

Deși pacientul era în stare critică, medicul ar fi evaluat greșit gravitatea leziunilor, considerând parțial că simptomele ar fi fost cauzate de o posibilă intoxicație alcoolică.

De asemenea, acesta nu ar fi internat pacientul la terapie intensivă, nu ar fi asigurat monitorizarea continuă și nu ar fi inițiat la timp investigațiile și tratamentul necesar. Documentația medicală ar fi fost, totodată, completată incomplet, fără a reflecta pe deplin starea pacientului și intervențiile efectuate.

Ce au arătat expertizele medico-legale

Expertizele medico-legale au stabilit că traumatismele suferite necesitau supraveghere intensivă, iar starea de ebrietate nu justifica diminuarea nivelului de îngrijire medicală. Potrivit concluziilor, decesul pacientului, survenit la 20 ianuarie 2025, ar fi putut fi prevenit în condițiile aplicării la timp a măsurilor medicale corespunzătoare.