12 romani au fost raniti, dupa ce microbuzul in care se aflau s-a rasturnat, luni la pranz, pe un drum din Trennewurth, Germania.

În microbuzul condus de un şofer român în vârsta de 22 de ani se aflau 12 muncitori români, angajaţi într-o ferma din Trennewurth. Din cauze înca necunoscute, maşina s-a rasturnat pe marginea drumului.

Toţi cei 12 pasageri au reuşit sa iasa singuri din maşina şi au fost transportaţi la spital de 6 ambulanţe. 3 persoane au suferit rani grave, iar alte 7 s-au prezentat cu rani uşoare. Maşina a fost distrusa în totalitate, scrie presseportal.de.

Şoferul microbuzului a precizat ca a virat brusc, dupa ce a încercat sa evite un animal care şi-a facut apariţia pe carosabil. În acest caz a mai fost deschisa o ancheta, deoarece microbuzul era prevazut doar cu 9 locuri, în interior aflându-se 12.

Traficul pe drumul pe care s-a produs accidentul a fost închis aproximativ o ora.