Cu lacrimi in ochi, asa si-a primit sentinta minorul din Balti care, impreuna cu inca doi copii a rapit si vandalizat peste 200 de masini. Timp de doi ani, adolescentii s-au aflat sub urmarere penala. Chiar si asa, infractorii nu au incetat sa incalce legea. Culmea e ca spre finalul anchetei penale, inculpatul cu cele mai multe capete de acuzare era cel care apela politistii si le comunica locul aflarii automobilelor furate.

„Inceputul infractional al copilului incepe cu luna aprilie 2019. Avem deja doi ani. Au fost condamnati trei minori, prin sentinta. In rechizitorii erau cu mult mai multi. Cineva dintre ei au pledat pentru procedura simplificata, cand inculpatul recunoaste probele prezentate de procuror si judecata deja nu mai examineaza aceste probe. Dintre toti, acestia trei au mers in procedura simplificata si in privinta altor minori s-a disjungat cauza penala”, a declarat judecatorul Andrei Gutu.

Minorul de 16 ani a fost judecat pe 77 de episoade penale. Acesta a fost privat de libertate pentru urmatorii patru ani. Cel de-al doilea minor a fost acuzat de cinci infractiuni, iar ultimului i-a fost inaintata o singura invinuire.

Minorii spargeau autoturismele, faceau o tura prin oras, dupa care le abandonau.

 

 

„Pe motivul multitudinei de infractiuni, am fost nevoiti sa-i dam pedeapsa cu inchisoare, cea mai aspra pedeapsa. Eu ma straduiam sa-i spun acestui copil, dupa sedinta, il rugam: „Uite, abtine-te, nu mai savarsi infractiuni”, el imi spune „bine, bine”. Ultimele doua sedinte au fost preconizate pentru 24 martie si 7 aprilie 2021, cand a fost pronuntata sedinta, iata in acesta perioada de 12 zile, acest minor a savarsit alte 26 de infractiuni. Incepand cu varsta de 14 ani, pentru infractiuni grave, deosebit de grave sau exceptional de grave, inclusiv pentru furt si rapire, de la 14 ani persoana poarta raspundere penala”, a spus magistratul. 

Pentru infractiuni similare, un adult ar fi fost condamnat la zeci de ani de puscarie.

 

 

„Legislatia prevede ca termenul pentru minori se stabileste din maximum pedepsei redus la jumatate. Inafara de aceasta, mai avem procedura simplificata, prevazuta de articolul 364 prim,CPP, care permite ca din reducerea asta sa mai facem inca o reducere cu 1/3. Conform Art. 79 Cod Penal, minoratul se considera ca o situatie exceptionala si in cazul dat, legislatorul permite judecatorului sa coboare mai jos de limita prevazuta de lege, insa nu mai putin de trei luni”, a adaugat judecatorul.

Celui de-al doilea complice s-a ales cu o pedeapsa conditionata.

„In privinta altui minor a fost aplicata pedeapsa conditionata. Au fost stabiliti 2 ani de inchisoare conditionat, cu perioada de probatiune. Daca in perioada de probatiune de doi ani, el nu va savarsi o alta infractiune, el ramane cu executarea pedepsei conditionate”

In privinta celui de al treilea minor, a fost prezentata o cerere de impacare, care a scutit copilul de pedeapsa penala.

Sursa: Nordnews.ro