Un barbat de 29 de ani din Nisporeni, dat in cautare nationala si internationala de opt ani, a fost retinut ieri de politisti. Acesta a fost condamnat la 6 ani de inchisoare pentru viol.
Potrivit politiei, din datele anchetei s-a constatat ca in 2011, aflandu-se pe teritoriul autogarii din orasul Nisporeni, tanarul a urcat fortat in automobil o minora, i-a aplicat lovituri peste fata si a intretinut un raport sexual fortat, contrar vointei acesteia.
Invinuitul a fost retinut si plasat in arest, unde a stat cateva luni, apoi a fost eliberat. Dupa asta, acesta s-a ascuns de organul de urmarire penala.
In anul 2012 suspectul a fost anuntat in cautare de Inspectoratul de Politie Nisporeni, iar in anul 2016 a fost condamnat la 6 ani de inchisoare prin Decizia Curtii de Apel Chisinau.
Barbatul a fost predat Inspectoratului de Politie Nisporeni si plasat in penitenciar.

