Un moldovean in varsta de 36 de ani a fost condamnat la 14 ani de puscarie, in Rusia, dupa ce a santajat, batut si violat doua minore din Sankt Petersburg.
Potrivit ria.ru, procurorii din Rusia spun ca totul a inceput in toamna anului trecut. In seara zilei de 9 septembrie 2017, moldoveanul, aflat in orasul Otradnoie din raionul Kirov a Regiunii Leningrad, a pandit o adolescenta de 17 ani, iar cand nimeni nu mai era in apropiere, acesta a atacat-o, a batut-o, apoi amenintand-o cu un cutit a violat-o.
Urmatorul caz a avut loc in noaptea de 2 octombrie 2017. Atunci, individul a atacat o fata de 16 ani, a dus-o langa un rau si i-a spus ca daca nu va face asa cum vrea el, atunci o va ucide.
Autoritatile ruse sustin ca dovezile colectate de anchetatorii din orasul Kirovsk, au fost suficiente pentru condamnarea barbatului, iar instanta a decis ca el va sta 14 ani intr-o inchisoare cu regim special.
De asemenea, instanta a decis ca barbatul trebuie sa achite prejudicii morale de peste 250 de mii de lei ( 1 milion de ruble ).
Anterior, barbatul a fost judecat pentru savarsirea unor infractiuni similare, tot pe teritoriul regiunii Leningrad. Acesta a stat la inchisoare acolo pana in 2014, dupa care a fost deportat in tara noastra. Cand a ajuns in Republica Moldova, barbatul si-a schimbat numele de familie si actele de calatorie si s-a intors din nou in Rusia, in aceeasi regiune.


