Au fost depistata o noua tentativa de frauda prin mesajele scurte, parvenite de la numere internationale, cu subiectul „ai fost selectat pentru angajare part-time, cu un salariu pe zi de 30-155 de euro, persoane de la 20 pana la 50 de ani”.

Mai multi moldoveni au primit acest mesaj pe telefon. In acest context, expertii economici sustin ca companiile de telefonie mobila trebuie sa-si revada normele de securitate a datelor.

„Aveti grija, evident este o frauda. A propos, necesitatea de a spori educatia si securitatea digitala a populatiei este tot mai evidenta. Iar companiile de telefonie mobila sa-si revada normele de securitate a datelor,” se arata intr-un mesaj scris de expertul economic, Adrian Lupusor, pe pagina sa de Facebook.