Inspectoratul General al Poliției anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a lui Oleg Mutilica, ofițer superior al Serviciului Statistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești. Polițistul s-a stins din viață la vârsta de 49 de ani, în urma unui accident vascular cerebral.
Reprezentanții Poliției au transmis că plecarea sa lasă un gol imens în rândul colegilor și o durere profundă pentru familie și apropiați.
„Dincolo de uniformă și de devotamentul față de profesie, Oleg a fost un soț și un tată iubitor al celor trei copii ai săi. Un coleg devotat, un profesionist respectat și un om de aleasă omenie, care va rămâne mereu în amintirea celor care l-au cunoscut și apreciat”, se arată în mesajul transmis de IGP.
Colegi, rude și prieteni au primit cu durere vestea dispariției sale, iar Poliția a adresat condoleanțe familiei îndoliate.
Oleg Mutilica activa în cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești din aprilie 2025.
„Drum lin spre lumină, Oleg! Vei rămâne mereu în amintirea noastră. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Poliției.


