O investiție de aproximativ 250 de milioane de euro, realizată de companiile SUMMA și FIBA, a fost lansată la Stăuceni. Proiectul se numără printre cele mai mari investiții private din Republica Moldova de la independență și ar putea contribui la crearea unor locuri de muncă, dezvoltarea serviciilor și atragerea turiștilor. Despre aceasta a scris Vasile Tofan, care susține că noua investiție ar putea încuraja inclusiv locuitorii din Iași să vină la Chișinău pentru cumpărături și agrement.
Potrivit lui Vasile Tofan, investiția de circa 250 de milioane de euro reprezintă echivalentul a aproximativ 1,3% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova.
Acesta afirmă că proiectele de asemenea amploare pot impulsiona economia prin crearea locurilor de muncă, dezvoltarea unor servicii noi și creșterea activității comerciale.
„Provocarea: să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”, a scris Vasile Tofan, menționând că își dorește ca investiția să contribuie și la dezvoltarea turismului.
Potrivit acestuia, Chișinăul ar putea atrage tot mai mulți vizitatori pentru escapade de weekend, cumpărături, restaurante, degustări de vinuri și evenimente.
Investitorii își extind prezența în Republica Moldova
Vasile Tofan a subliniat că SUMMA și FIBA nu sunt la prima investiție în Republica Moldova. Cele două companii au investit anterior în turism și hoteluri, dar și în domeniul sănătății, prin intermediul spitalului Medpark.
Acum, investitorii își extind activitatea și în sectorul energetic, inclusiv printr-un nou proiect eolian cu o capacitate de peste 40 de megawați și sisteme de stocare a energiei de peste 10 megawați-oră.
Tofan consideră că revenirea investitorilor cu proiecte de amploare demonstrează încrederea acestora în potențialul economic al țării.
„Asta îmi place cel mai mult la proiectul de astăzi: investitori care cunosc Moldova, au investit aici, au avut încredere și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”, a menționat acesta.
În opinia sa, pentru a accelera creșterea economică, Republica Moldova are nevoie de mai multe investiții ambițioase și de companii dispuse să investească pe termen lung.



