„Acest tunel este casa noastra!”Cuvintele de mai sus nu sunt doar niste vorbe, ci o realitate dureroasa pentru Svetlana si Gheorghe, o moldoveanca si un roman care au ajuns sa traiasca sub un pod din Arezzo, provincia cu acelasi nume din regiunea italiana Toscana, scrie rotalianul.com.
Ei traiesc acolo de aproape doi ani, departe de confortul si siguranta unei case reale, relateaza ziarul italian La Nazione.
Lumea de deasupra lor este intr-o continua miscare: cosuri de cumparaturi pline, oameni care vin si pleaca din supermarket, gradini amenajate si case frumoase.
Sub acel pod, insa, realitatea este alta. Un spatiu restrans, delimitat de peretii de beton si de pietrele reci ale paraului Castro, care, desi acum este sec, isi reia cursul in fiecare iarna.
Gheorghe, in varsta de 46 de ani, sosit in Italia din Romania, isi castiga traiul lucrand la padure.
El descrie spatiul umil in care locuieste drept „casa lui”, de cand a ajuns sa traiasca acolo dupa ce a fost evacuat dintr-un apartament pentru care nu-si mai permitea sa plateasca chiria.
Svetlana, in varsta de 41 de ani, a venit in Peninsula din Moldova si pana de curand avea un loc de munca stabil ca badanta in Italia.
Ea ramas fara serviciu insa dupa ce batrana asistata pe care o ingrijea a murit. Pana sa piarda acel loc de munca, ea isi sustinea cei doi copii ramasi in Moldova din salariul ei.
Amandoi impart acest spatiu cu ordine si demnitate: cateva pungi de plastic, o etajera rudimentara folosita ca si bufet, un pat improvizat pe care Svetlana se odihneste si un fir de rufe intins intre marginile podului.
Oricat de mic si improvizat ar fi, acest spatiu a devenit un loc unde se simt in siguranta si, intr-un fel, „acasa”.
In pofida conditiilor grele, cei doi incearca sa isi pastreze optimismul. „In timpul verii e bine, dar iarna e mai complicat”, a marturisit Gheorghe, incercand sa minimizeze dificultatile pe care le intampina.
Ambii isi doresc o „casa adevarata”, dar pana in prezent au refuzat ajutorul oferit de autoritatile locale, pe motiv ca au primit doar oferte provizorii, iar ei vor solutie de lunga durata.
Singura solutie, in acest caz, ar fi sa primeasca o locuinta sociala de la Primaria Arezzo, dar niciunul dintre ei nu este rezident cu acte in regula in Italia, deci nici acest ajutor nu este posibil.
Lucia Tanti, viceprimarul orasului Arezzo, a explicat pentru presa italiana ca institutiile au oferit mai multe solutii pentru cei doi, insa fara a avea un raspuns pozitiv:
„Este o situatie pe care o cunoastem bine de un an si jumatate. Numai in luna august am avut cel putin trei intalniri, dar ei au refuzat toate cazarile oferite.Eram pregatiti sa platim chiar si pentru un hotel, dar el spune ca va accepta doar o solutie stabila.”
„Un proces de integrare trebuie sa fie acceptat si respectat de catre persoanele implicate”, a mai subliniat Tanti.
Din pacate, timpul trece si cei doi se afla la o rascruce de drumuri: sa accepte ajutorul si sa incerce sa isi refaca vietile sau sa continue sa traiasca in conditii atat de precare.
Pe cat de inexplicabila este decizia lor de a accepta ajutorul autoritatilor locale (sau, cum vor comenta unii cu siguranta, de a se intorce in tara natala a unuia dintre ei) pe atat de evident este faptul ca viata in strainatate nu este asa cum multi si o imagineaza a fi.