Un tanar de 19 ani a furat o Honda parcata pe o strada din capitala, a intrat cu ea intr-un pilon, a lasat-o acolo si a fugit de la locul faptei. Proprietarul automobilului nici nu stia ca masina i-a fost furata.
Potrivit politiei, tanarul a furat masina parcata pe strada Bogdan Voievod din sectorul Rascani al capitalei, in noaptea de 20 aprilie.
Oamenii legii au gasit-o pe strada Vasile Badiu. La scurt timp si tanarul care a furat-o a fost identificat si retinut. Acesta a spus politiei ca a urcat in masina pentru ca aceasta era descuiata, apoi s-a lovit cu ea intr-un pilon, a lasat-o acolo si a fugit de la locul faptei.
Individul si-a recunoscut vinovatia si a fost retinut de politie pe un termen de 72 de ore. Acesta risca o pedeapsa cu amenda in marime de la 11 600 lei pana la 27 000 lei sau inchisoare de la 1 la 3 ani.

