Un tânăr de 22 de ani a decedat pe loc într-un accident cumplit în Italia. Potrivit presei locale, mașina s-a izbit de doi pini de pe marginea drumului.
Conform informațiilor, accidentul a avut loc ieri, între localitățile Pieve al Toppo și San Zeno, în provincia Arezzo (Italia). Organele de drept spun că moldoveanul se deplasa spre Arezzo la volanul unei Honda când, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul vehiculului și a lovit în plin trunchiurile a doi pini de pe marginea drumului. Coliziunea a fost fatală.
Salvatorii și pompierii au ajuns rapid la locul tragediei, însă viața tânărului nu a mai putut fi salvată.
Tânărul locuia în Arezzo, pe via Trento e Trieste, iar luna viitoare ar fi împlinit 23 de ani.
Poliția municipală a orașului a efectuat cercetările la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauza pierderii controlului asupra mașinii. Din fericire, niciun alt vehicul nu a fost implicat în accident.


