Imagini socante vin de la Balti, acolo unde acum doua zile, un barbat a fost lovit pe o trecere de pietoni. In urma impactului, tanarul de 29 de ani a ajuns la spital. Un sofer care trecea prin preajma a surprins momentul accidentului cu o camera de bord si a postat filmuletul pe internet. Va avertizam ca urmeaza imagini care va pot afecta emotional.
Accidentul s-a produs vinerea trecuta, in jurul orei 14 la intersectia strazilor Calea Iesilor si Boris Glavan din Balti. Din imagini se vede cum pietonul asteapta culoarea verde a semaforului ca sa traverseze strada. Barbatul reuseste sa faca doar cativa pasi pe zebra, cand brusc apare un Ford Transit care il loveste.
In urma impactului, barbatul a fost transportat la spital cu fracturi si o comotie cranio-cerebrala. Oamenii legii spun ca in functie de gravitatea traumatismelor acestuia, soferul s-ar putea alege fie cu o amenda de 1000 de lei si 6 puncte de penalizare, sau chiar cu un dosar penal.
Recent, in cadrul campaniei Ucigasi pe treceri de pietoni difuzata de PRO TV, am cerut ca neacordarea prioritatii pietonilor aflati pe treceri sa fie catalogata ca infractiune grava si pedepsita cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioada de 90 de zile, amenda si puncte de penalizare, la fel ca in statele europene.
Parlamentul si Guvernul au raspuns ca Ministerul de Interne a creat o comisie care examineaza problema. Potrivit datelor INP anul acesta s-a inregistrat o scadere a numarului celor loviti pe zebre. Astfel de la inceputul acestui an s-au produs peste 200 de astfel de accidente in care 14 oameni au murit, cifra care este cu 8 la suta mai mica fata de aceeasi perioada a anului trecut.

