Un teren de joaca a devenit marul discordiei dintre locatarii unui bloc de la Posta Veche. Deranjate de galagia pe care o fac copiii, cateva femei au cerut primariei sa evacueze toboganele, lucru care s-a si intamplat. Acum, parintii micutilor sunt nemultumiti si insista ca terenul sa fie amenajat la loc. Reprezentantii primariei spun ca vor discuta cu ambele parti pentru a gasi o solutie.

Aceasta femeie a venit cu nepotica sa la terenul de joaca din curtea vecina, acolo unde obisnuieste zilnic sa o aduca. Insa, mare le-a fost mirarea cand au vazut ca toboganele lipsesc.

"A fost, dar nu mai este."

"Eu sunt socata. De ce nu l-au mutat in curtea noastra? Cui ii incurca? Stiu ca aici traieste o doamna pe care mereu ceva o deranjeaza."

De dimineata, angajatii Directiei Locativ Comunale au demolat terenul de joaca, ce se afla intre blocurile de pe Strada Studentilor.

Daniela FOCSA, REPORTER PRO TV: "Placi de beton, bolovani si multe gauri, este tot ce a ramas in urma terenului pe care copii s-au jucat opt ani de zile. Acum picii incearca sa-si gaseasca o ocupatie, de exemplu se agata de acel copac."

Parintii care-si duceau copiii la teren spun ca muncitorii le-au prezentat o plangere semnata de 15 persoane. Acestea erau deranjate de zgomotul pe care il fac micutii atunci cand se joaca.  

La randul lor, femeile care s-au plans, spun ca sunt terorizate de galagie si ca noaptea sub geamul lor se aduna tineri care consuma alcool.

Pentru ca au ramas fara loc de joaca pentru copiii lor, parintii spun ca vor colecta deja ei semnaturi pentru a amenaja, din nou, terenul.

Reprezentantii Directiei Locativ Comunale urmeaza sa se intalneasca cu locatarii blocului pentru a discuta si a lua o decizie in aceasta privinta. Acum cateva zile, un alt teren de joaca, tot din sectorul Rascani, a fost stropit cu ulei de la masina. Nu se stie cine a facut acest lucru.