Moldova e mai dulce ca oricând. O demonstrează și tortul spectaculos realizat în forma țării noastre, care a devenit atracția principală la HORECA EXPO 2026. Evenimentul reunește peste 300 de branduri din industria alimentară, a serviciilor și a ospitalității. Demonstrațiile culinare, degustările și inovațiile gastronomice au început de ieri să atragă sute de vizitatori.

Branduri din industria alimentară își etalează marfa în aceste zile la Moldexpo, în cadrul evenimentului HORECA EXPO 2026. De la echipamente profesionale, tehnologii noi și ustensile moderne, până la ingrediente, produse alimentare, băuturi și soluții pentru businessuri HoReCa, găsești tot ce te poate ajuta să crești sau să-ți regândești afacerea.

Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „Gust, aromă și savoare - despre asta este Horeca Expo. Astazi, chiar de la intrare, vizitatorii au putut urmări cum sunt pregătite bucate de tot felul, de la rulouri cu ciocolată până la piept de curcan cu piure.”

„Noi prezentăm aici, la târg, niște soluții foarte rapide de gătire și prezentare pentru evenimente, restaurante a la carte, cafenele chiar.”

La expoziție, vizitatorii s-au putut delecta și cu produse din gama premium, precum trufele.

„Avem peste 170 de produse, absolut toate cu trufe – trufe albe, trufe negre și ne-am gândit că este un moment oportun ca lumea să afle de noi.”

De asemenea, la expoziție a fost prezent și un produs nou apărut pe piață: usturoiul negru, obținut prin fermentare naturală.

„Avem un usturoi negru care are de 5 ori mai mulți antioxidanți, nu are mirosul usturoiului obișnuit, are un gust dulciu, care se aseamănă mult cu prunele uscate. Cred că toți le știu din Republica Moldova.”

Totodată, expoziția a oferit piureuri premium din fructe, deserturi artizanale și multe alte produse. Una dintre atracțiile zilei a fost masterclassul susținut de unul dintre cei mai cunoscuți cofetari din țară, care a explicat în detaliu cum se pregătește corect un croissant.

Irina CAZACU, COFETAR: „Astăzi am vorbit despre aluatul în straturi, cum se pregătesc croasantele. Am prezentat participanților și ei au participat la procesul de preparare.”

Un tort realizat sub forma hărții Republicii Moldova, a atras atenția publicului prin dimensiunea sa spectaculoasă — aproximativ 2 metri lungime și 1,50 metri lățime — având o greutate impresionantă de circa 60–70 de kilograme și un nivel extraordinar de detalii artistice.

Vizitatorii au venit pentru a susține producătorii locali.

„Abia am venit. Eu sunt și food blogger și antreprenor în HoReCa și asta este expoziția mea preferată. Deocamdată am gustat diferite chestii. Descopăr producătorii autohtoni.”

„Suntem aici pentru a vizita și a face cunoștință cu produsele care se produc la noi în țară și ca să putem să susținem producătorii.”

Expoziția HoReCa Expo va fi deschisă până pe 17 mai.