A crezut în Moș Crăciun, iar visul său a devenit realitate! Un băiat din raionul Căușeni s-a pomenit cu darul mult dorit la poartă, după ce i-a scris o scrisoare  Moșului. În ajun de sărbători, Academia lui Moș Crăciun i-a îndeplinit dorința și i-a adus în dar cadoul râvnit – un pian.

„Sunt foarte fericit! Iar asta e cea mai bună zi din viața mea.”

Bogdan este elev în clasa a V-a, în satul Ursoaia, raionul Căușeni. Băiatul a decis să încheie anul cu un mare vis împlinit – așa că i-a scris lui Moș Crăciun, iar scrisoarea a dus-o la poștă.

Bogdan CARAMAN, ELEV, URSOAIA, CĂUȘENI: „A fost ideea mea. Pianul este instrumentul meu favorit și de mult am vrut să am unul.”

Scrisoarea a ajuns la Academia lui Moș Crăciun, iar Asociația Clipa Siderală a decis să îi îndeplinească dorința lui Bogdan.

„Am adus un pian pentru un băiat care își dorea să învețe să cânte la el. Vrem să îi îndeplinim acest vis.”

„Moșul întradevăr, ți-a citit scrisoarea și ți-a îndeplinit dorința. Își dorim să crești mare, sănătos, iar pe viitor, să bucuri oamenii cu piesele cântate la acest pian.”

Cu visul îndeplinit, Bogdan a cântat la pian, cu promisiunea că va exersa.

Eudochia CARAMAN, MAMA: „Nu am crezut că scrisoarea lui se va transforma în realiate. Am fost plăcut surprinsă.”

Prin intermediul Academiei lui Moș Crăciun, care preia toate scrisorile trimise de copii prin intermediul Poștei Moldovei, pianul a fost donat de o familie, care și-a păstrat anonimatul.